Dar poate alta este cauza reciclării miturilor, căci funcția lor inițială nu mai poate avea niciun sens într-o lume industrializată, acum tehnologizată. Însuși sentimentul că în ciuda marilor realizări ale secolului XX, se pierde ceva mai important, transcedental chiar, iar cele exprimate în finele Marelui Dictator să fi reverberat puternic în întreaga cultură astfel încât să se simta nevoia unui al doilea romantism.
Nu mai avea niciun sens să fi trimiși cercetători cu corpul de bronz spre a civiliza popoare păgâne când orașele abundente de corupție erau sufocate de valuri de imigranți aruncați în ghettouri în timp ce mari industriași se îngrășau pe spatele muncitorilor neplătiți și hăituiți de mafie.
Se simțea nevoia de farmec și valori și sentimente mari, exprimate bombastic într-un mod viu pentru a sparge spațiul tot mai aglomerat în care marea majoritate a cetățenilor își duceau veacul. Parcă în această lume mică și cenușie ar fi trebuit readuși titanii și giganții și geniile și îngerii și demonii ș zeii și muzele și eroii care să spulbure lumea prin frământările lor supraumane.
Supereroii nu reprezintă primul val de rezultate ale acestei nevoi, nici chiar cel mai sublimat, însă erau un rezultat poate nu proactiv, dar transformativ, iar ca atare escapismul oferit era în sine mult mai pervers. Pentru că ei sunt rezultatul unui popor ce a epuizat trecutul care se lasă romantizat, lipsit de mitologie pe care să o reîntinerească, care nu are natură la sânul căreia să se întoarcă. Iar fie că vorbim despre Supermanul destul de stângist, de acea Wonder Woman creată cu scopul de a inocula nevoia dominației feminine sau de creațiile incredibil de bizare și sadice ale lui Fletcher Hanks, totul era distructiv și furios, hotărât să schimbe o lume din care nu poate scăpa. N-au crescut în popularitate pentru că erau povești bune, din contra, dar pentru că acest sentiment se scurgea din fiecare por și din fiecare pată Benday.
Leave a Reply to Victor Grigoriu Cancel reply