Acum că am terminat de făcut previziuni cu privire la calitatea titlurilor și la prezentarea succintă a echipelor ce le vor realiza, e timpul să le comparăm cu rezultatul final, dar și să ne hotărâm dacă DC și-a îndeplinit obiectivele finale. Miercuri a apărut primul număr din Justice League, scris de Geoff Johns, desenat de Jim Lee și Scott Williams, colorat de Alex Sinclair și e tot ce mă așteptam să fie, însă în același timp nimic din aceasta.

Pentru mine Justice Leagueul chintesențial e cel al lui Morrison, iar ceva mai elegant în formă și conținut decât Earth 3 nu cred că ar fi posibil. Încă mai am numere necitite din seriile lui Waid sau Kelly care continuă puternic în tradiția instaurată de scenaristul scoțian. Introducerea sa e puternică și complexă, mai serioasă, mai meditativă decât are voie să fie, fără a ignora vreun personaj, sau nevoia publicului pentru acțiune, însă în același timp este bruscă, lipsa melodramei o poate trage în jos, iar personajele fiind reduse la arhetipuri depind de un scenarist foarte bun pentru a putea fi evidențiate altfel decât prin costum. Explorează teme, are un pic de pretenții, e referențială, însă nu-i mereu ușor de urmat ceea ce înseamnă că al dracului de labilă.

Iar într-un fel mă bucur că versiunea de față nu e o copie de mâna a doua a direcției impuse de Grant Morrison, însă cea pe care a apucat mă surprinde și nu sunt doar pe mine. Jumătate din primul număr e redus la ceva nu foarte diferit de un buddy-cop movie(aham, comic), doar cu Batman și Green Lantern în rolul partenerilor care nu se înțeleg, iar restul e folosit pentru a pune în scenă evenimente din numerele ce vor urma. Este un pic amuzantă, poate nu atât încât să stârnească râsul, dar jovială și nu foarte gravă, lucru care mă surprinde din partea lui Johns în special și a industriei americane în general. Totuși, ce dracu, îl ai pe Jim Lee și îl pui să deseneze așa ceva? De asemenea nu e foarte densă, dar are planuri de lungă durată, însă trebuie să zic că prefer asta paginilor pline de text pe care le folosește Johns când vrea să îngrămădescă poveste. Din punctele acestea de vedere aduce mai mult cu încarnarea seriei sub J.M. Dematties și Keith Giffen. Relațiile dintre personaje, câte sunt prezente, se stabilesc clar, poate cam evident și cam repetitiv.

Artistic se vede că Lee desenează banda asta noaptea, când are timp. E dinamică, oricum arată mai bine decât probabil că vor arăta jumătate din celelalte benzi, iar cerneală lui Scott Williams pare să nu fie la fel de enervantă ca în alte părți însă e cel puțin o situație când chiar nu mă prind din ce drac de unghi a desenat un personaj de arată cum arată, iar per total…nu e cel mai bun lucru pe care l-a desenat. De asemenea, noile costume sunt oribile și mi-e groază să mă gândesc că artiști a căror putere stă în simplitatea liniei, vor fi forțați să îl imite pe Lee.

Din punct de vedere al pasului cu care pare că vrea să se miște îmi aduce aminte de Ultimate Spider-Man, ceea ce este o comparație nefericită critic, fiindcă DC încearcă să se îndepărteze de impresia cum că universul DCnu ar fi Ultimate DC, însă cred că e fericită comercial, seria aceea bucurându-se destul de constant de popularitate și cred că a reușit să atragă ceva cititori noi, ceea ce e un obiectiv expres al relansării.

Și fiind vorba despre acești potențiali noi cititori, mă gândesc că poate aparenta laxitate nu e cauzată de lipsa informației pe care o oferă bandă, ci de redundanța pe care o are pentru mine. Eu știu cum funcționează inelul lui Green Lantern, ce ar trebui să fie un green lantern, care era relația lui Batman la început cu poliția și cu restul supereroilor și poate alte amănunte care mi se par prea evidente să le menționez. Cineva complet divorțat de personajele astea, de universurile DC, ar beneficia de o astfel de introducere. Iar cineva care le-a cunoscut prin prisma culturii populare, chiar mai mult. Poate s-au făcut numeroase animații de mare succes, poate s-au făcut vreo două filme care au lăsat puternic impact în conștiința publică, însă le lipsește o direcție coerentă, imaginile pe care le pictează, uneori chiar în cadrul aceluiași serial, fiind contradictorii. Motiv pentru care explicarea cu claritate a modului cum funcționează acest nou univers, această nouă interpretare a personajelor, s-ar putea să fie necesară.

Poate mi-ar fi plăcut să fie altfel, multor oameni le-ar fi plăcut, însă nu aceea a fost banda concepută de Johns și desenată de Lee, iar banda pe care s-au hotărât să o producă este bună așa cum este. Și chiar dacă aș avea de croncănit pe alocuri, știu că vreau să citesc următorul număr. Ceea ce bănuiesc că e lucrul dorit.

Addendum: Nu prea vedeam cum ar reuși să o facă, dar DC a reușit să se-mpuște singur în picior în legătură cu distribuția digitală. Dacă în ciuda prețurilor, a faptului că nu deții sub nicio formă bandă și a readerului enervant de pe comiXology, aceasta tot se mai mișca cumva, însă acum că au și modificat dialogul, făcându-l mai insipid, scoțând remarcile amuzante, chiar cred că au reușit să sugrume ultima salvare a industriei. Sper că totuși, una mai mică, mai atrofiată, care nu se menține în viață printr-o infrastructură anacronică, să învețe din greșelile nord-americanilor.