Siteul webcomics.ro nu a fost creat pentru găzdui recenzii la benzi cu supereroi. Nu știu măsura în care a fost conceput pentru a găzdui recenzii la benzi românești. În niciun caz nu a fost conceput pentru a găzdui certuri penibile care nu fac onoare nimănui implicat. El a fost conceput în primul rând pentru a prezenta publicului românesc webcomicuri în română. Fie traduse, fie concepute în limba mioritică. Din cauza asta și a atitudinii mele care îmi imaginam că n-a ajutat la imaginea acestei pagini mă gândeam să fac o pauză (și că nu știu cât timp liber o să mai am de acum, deci părea un moment potrivit). Această decizie a fost interpretată ca o retragere. Încurajat fiind să continui, însă nu foarte motivat, am o idee:
Pe forum(link) fiecare utilizator poate crea conținut, poate propune subiecte de discuție, poate oferi imagini și acolo cred că mi-ar fi mai ușor să-mi cunosc cititorii(cel puțin aș avea o idee despre câți sunt), sau să se cunoască între ei, să recomande benzi, iar cel mai important, traiul acelui loc n-ar depinde de mine.
No, ce ziceți?
PS: Acum e relativ pustiu.
PPS: Dacă aveți probleme la înregistrare, nu ezitați să întrebați pe cineva.
9 comentarii
Victor Grigoriu a zis:
11 Sep 2011
E nașpa de găsit ceva pe forum, nu are RSS, e formatat aiurea. E un format pentru discuții, nu mi se pare că se potrivește la recenzii.
Alin a zis:
11 Sep 2011
@Victor
După cum ai semnalat, asta mă interesează mai mult. Oricum, cred că majoritatea oamenilor care a comentat în ultima vreme este cel puțin la fel de capabilă ca mine să recenzeze lucruri. Ar crește diversitatea materialului discutat și dacă n-aș mai scrie eu o lună, tot s-ar întâmpla lucruri pe acolo. Iar eu făceam absențe lungi și înainte. Nu-mi imaginez că de acum lucrurile or să stea mai bine.
Poți să te abonezi la subiecte prin mail(dar e agasant), iar sugestiile cu privire la structura forumului se iau în considerare.
Pe bune, ultimul lucru de care are nevoie banda desenată, e de un puști de 18 ani care să se războiască cu jumătate de Internet.
Lucia a zis:
11 Sep 2011
@Alin
Hai ca faci 19 uite-acusi
Alin a zis:
12 Sep 2011
Și poate ar reuși, măcar ajuta, în crearea unui ”background” comun.
Victor Grigoriu a zis:
12 Sep 2011
Huh? Cine la ce?
Alin a zis:
12 Sep 2011
Nu mai știu. De ce scriam în general. Zicea că atunci când vedea cât de lungi sunt nu avea chef să citească. Acum, mie nu mi se par mari deloc, dar știi cum e cu Internetul și cu atenția.
Jane a zis:
18 Oct 2011
weelll?? noutati pe site?
ca a cam trecut ceva vreme …
Alin a zis:
18 Oct 2011
@Jane
N-am avut nici timpul, nici ocazia sa scriu ceva care sa mi se para ca ar fi destul de relevant incat sa se gaseasca pe prima pagina. Activez totusi pe forum conform afirmatiilor din mesajul de sus.
Multumesc de interes!
Blog: WEBCOMICS.ro Superhero á la mode d’Alain – Introducere | WEBCOMICS.ro a zis:
11 Nov 2011
[…] plac atât mult dubioasele benzile cu supereroi(și pentru că nu putem să o mai lăsăm mult pe Jane să aștepte). Nu știu dacă o să schimb părerea cuiva până la sfârșit, cred că enunț mult […]