Nu prea am fost interesat de multe titluri cu supereroi adolescenți, cu atât mai puțin unul venit de la DC, chiar dacă conceptele ar trebui să-mi placă. Sunt câteva teme legate de această grupă de vârstă care ar merge foarte bine în genul acesta de benzi și câteva care aproape că nu-și locul. Ghici pe care tind oamenii să le exploateze. În loc să exploreze ideea de schimbare emoțională și fizică, relația cu propriul corp, ideea de inițiere, poate anumite aspecte ale familiei, tind să meargă către rebeliune și relații amoroase, care nu prea merg abordate din cauza rigorilor impuse de gen și nici nu prea pot fi metaforizate. În fine

Teen Titans #1


Animația Young Justice m-a enervat destul de mult din cauza momentelor de frustrare juvenilă, iar seria asta pare să aibă mai multe în comun cu ea decât cu cea de Teen Titans. Sigur, aduc cu cei originali, dar nu aceia sunt adevărații Teen Titans. Cei interesanți au fost cei creați de Wolfam și Perez în `84, serie care a inspirat și animația oarecum reușită (pentru grupa de vârstă căreia se adresa) și care reușea destul de bine să se folosească de conceptul de tineri supereroi pentru a spune de fapt povești despre adolescenți. Chiar dacă Perez nu putea să deseneze adolescente. Versiunea reinventată îmi aduce un puternic iz de anii `90 și nu elementele plăcute ale lor. Mă întreb dacă or să încerce să o contrasteze cu Red Hood and the Outlaws, lucru care ar motiva cumva prezența lui Starfire acolo.

Static Shock #1


Static Shock a fost un titlu cică destul de fain de la Milestone, editură care se ocupa cu supereroi de culoare, dar fără a da în producții de tipul blaxploitation, iar Rozum a scris câteva titluri pe acolo. Chiar dacă nu pe acesta, a reușit să reinventeze cu succes Xombi, altă bandă din acea linie. Din nou, faptul că Scott McDaniel contribuie la poveste mă bucură ca principiu, iar din ce am observat omul preferă o amplasare mai imaginativă a panourilor în pagină și totuși eficientă, ceea ce-mi spune că înțelege câteva lucruri despre cum se spune o poveste. Îmi plac coperteile lui Burrner.

Hawk & Dove #1


Rob Liefeld este unul dintre acele nume din industrie care aproape c-au devenit înjurături. Paradoxal, are o bază imensă de fani loiali, lucru atestat de faptul că deși a lipsit ceva vreme din arenă, benzile sale mai au adus vânzări plăcute. Și dacă mi se permite să-i fac un pic de apologie, eu zic că unii îl citesc greșit. E clar, desenează greșit. Perspective, anatomie, nu face nimic corect. Dar nici Kirby nu făcea multe lucruri corect. Nici Miller nu face multe lucruri corect. Și totuși, toți, inclusiv Liefeld chiar dacă într-o mult mai mică măsură, produc benzi destul de intense, chiar viscerale. În cazul lui Liefeld e posibil să nu fie vorba de liciențe artistice ci limitele sale, dar acțiunea îi este coerentă, secvențele destul de bine executate, iar dacă nu stai să-i analizezi  desenul, poate chiar să-ți placă. Sau nu. Alături de Sterling Gates s-ar putea să facă o bandă ok. S-ar putea.

Blue Beetle #1


Blue Beetle a avut vreo trei încarnări de-a lungul istoriei benzilor desenate, fiind unul dintre supereroii unde ideea de moștenire ocupă un rol important în caracterizarea sa, dar fiecare generație e semnificativ diferită de cea care i-a urmat. Ultimul și a cărui reinventare este prezentă în seria de față, a fost un soi de Spider-Man fericit(și ironia este puternică pentru cei atenți), nu neapărat torturat și rupt între cele două personalități ale sale. De asemenea făcea parte dintr-o etnie minoritară, dar nu era scris ca un reprezentat caricatural al acestia. Adăugând faptul că a Giffen a avut experineță cu adolescenții în zilele sale la Legion of Super-Heroes și că a beneficiat de niște artiști foarte buni, bănuiesc că este evidentă responsabilitatea ce se atribuie lui Bedard și Guara. Heh.

Legion of Super-Heroes #1

Foarte faină coperta asta.

Paul Levitz a contruibuit la reinventarea titlului acesta în anii `80, producând unele dintre cele  mai îndrăgite povești. După ce a plecat seria a fost reinventată continuu, cu diferite grade de succes, iar mai mult sau puțin recent, Johns i-a oferit o formă oarecum similară cu cea de acum 30 de ani(cei drept și cu destule elemente din versiunea Erei de Argint). După care Levitz a revenit. Cred că este una dintre seriile, alături de cele din jurul lui Batman și Green Lantern, care nu vor fi prea mult afectate de relansare. Unul dintre motivele pentru care s-a bucuruta de succesul pe care l-a avut, a fost detașarea de universul central, acțiunea petrecându-se în viitorul îndepărtat, dar și ”împrumutarea” unor formule narative de peste gard.

Legion Lost #1


Ceea ce mă duce cu gândul la seria asta, a cărei acțiune se petrece în universul DC prezent(sau nu…) și care, din coperte, din descrierea numerelor, îmi aduce aminte de unele povești cu X-Men. Faptul că Nicieza a petrecut ceva ani scriind mutanții de la Marvel nu mă încurajează cu privire la originalitatea seriei. De asemenea omul are umor, dar pare să nu-l folosească aici. Pete Woods îmi place totuși.