Benzile din familia asta aduc destul de mult cu cele care au dus la formarea lui Vertigo la începutul anilor `90. Ceea ce eu zic că-i bine, că alea au fost benzi cu tentă horror destul de faine, iar pentru cea mai mare parte cred că cele de față se vor onora de moștenirea pe care o poartă.

Justice League Dark #1


Aș fi foarte entuziasmat față de seria asta, dacă Peter Milligan nu tocmai ar fi terminat o miniserie cu aproape aceleași personaje (versiuni alternative ale lor, ce-i drept), cu un rezultat mai puțin decât încântător. Totuși, e Peter Milligan, pe Constantine și Shade i-a scris la Vertigo cu foarte bune rezultate, unele recente, deci oarece speranțe. Cred că ceva mai mari decât la Red Lanterns.

Swamp Thing #1


Alan Moore a cam stricat Swamp Thing, pentru că seria sa, împreună cu a lui Rick Veitch a fost definitivă, completă, încât nu prea a rămas loc de altceva. După seria sa care prelua un concept horror nerealizat la potențialul său maxim și-l întorcea peste cap, îl revitaliza, îl deconstruia și prin intermediul căruia deconstruia multe dintre rigorile poveștilor romantismului, în special a feței sale lugubre și gotice, s-au încercat diferite lucruri, inclusiv copierea sa, integrarea în diferite genuri, dar cam tot ce s-a făcut de atunci a rămas sub umbra acelor numere. Acum câteva luni Geoff Jonhs a schimbat lucrurile astfel încât poveștile acelea să nu mai fie neapărat valide, ca oamenii să poată în sfârșit alt fel de povești cu umanoida mâzgă verde. Faptul că încă mai există Paralamentul Copacilor înseamnă că situația nu stă chiar așa, dar Scott Snyder a demonstrat în repetate rânduri că poate să ia concepte care par perimate și să le împrospăteze, fără a le smulge complet familiaritatea, ceea ce e exact lucrul de care are nevoie Swamp Thing. Iar Yanick Paquette e un artist bun, chiar dacă mai potrivit pentru acțiune decât suspans și atmosferă. Faptul că îi aduc un ”inker” din numărul al treilea trimite slabe semne de îngrijorare.

Animal Man #1


Ce am spus despre Swamp Thing și Moore se aplică și lui Animal Man sub Grant Morrison. Deși i-au urmat câteva povești bune, una scrisă de Milligan, s-a stricat repede. Jeff Lemire e un povestitor foarte bun, așa cum atestă multitudinea de serii pe care le-a desenat, dar și noul Superboy de la DC. Ceea ce-mi dă speranțe. De asemenea pare să nu fie o divorțare completă față de direcția impusă de Morrison, ci accentuarea conceptelor de horror și a temei familiei, pe care Lemire o stăpânește frumos, probabil ignorarea laturei de metaficțiune, ceea ce cred că pentru moment e necesar. Eu zic că va fi foarte bine.

Frankenstein: Agent of S.H.A.D.E. #1


Iarăși Lemire lucrând pe urma unor concepte și personaje create de Morrison. A scris un soi de preludiu pentru serialul acesta, dar nu numai că a fost poticnit cu prea mulți artiști (trei în trei numere, cred), dar niciunul n-a desenat într-un stil chiar potrivit, ceea ce a tras în jos o serie micuță, dar frumos construită narativ. Nu par să fie aceeași problemă în cazul de față și se prefigurează o bandă cu aventuri sinistre și ciudățele, cu un grup care să nu le facă de rușine.

I, Vampire #1


Sincer, cred că prin seria asta DC încearcă să capitalizeze, cam târziu, asupra succesului de care s-au bucurat vampirii în cultura populară, mai ales prin rândul puberelor. Nu pare să aibă prea mare legătură, estetic cel puțin, cu portretizarea originală a lui J.M. Dematties, iar ambii creatori sunt mai mult sau mai puțin outsideri.

Resurrection Man #1


Dan Abbnet și Andy Lanning se întorc la una dintre creațiilor lor mai vechi. Este o serie foarte high-concept și chiar interesantă. Protagonistul, când moare, învie, iar odată readus la viață se trezește cu câte o superputere nouă. Cred că s-ar putea să fie ceva destul de distractiv dacă este tratat cum trebuie și nu se ține să continuie seria originală, oarecum obscure.

Demon Knights #1

Ptui, Drace! Ce copertă urâtă!

Paul Cornell a scris câteva episoade din Doctor Who (Father’s Day, Human Nature/Family of Blood) și câteva benzi chiar bune, dar abandonate prea repede din diferite cauze. E britanic, are multe idei faine, poate să scrie atât un grup de personaje, cât și o bandă concentrată pe un singur protagonist și nu se ia niciodată prea în serios. De asemenea poate să ofere narațiuni destul de dense și-și poartă cu plăcere influențele de Gaiman și Morrison. Încă nu a scris nimic care să se ridice la nivelul benzilor mai bune ale celor doi, dar e relativ nou în industria asta. Ideea din spatele benzii cred că îi aparține, chiar dacă se folosește de câteva personaje preexistente, sunt destul de deschise interpretărilor. Nu prea pot cere mai multe de la o bandă.