907619-watchmen093 astrocity1cover-thumb

Avem aici două imagini. Prima este un panou din Watchmen, celebra bandă de Alan Moore și Dave Gibbons, iar a doua este copera primului număr din Astro City, care e morbid de subapreciată înafara Statelor Unite. Ambele sunt benzi premiate care s-au distins prin relația metatextuală cu istoria benzilor desenate cu supereroi, dar și prin atenția acordată psihologiei personajelor.

În Watchmen asistăm la înmormântarea Comediantului, unul dintre eroii cu care Moore și-a populat lumea. A fost asasinat, aruncat prin geam din apartamentul său și strivit de pavaj. Printre cei ce asistă la înmormântare se numără și foștii lui colegi întru lupta împotriva crimei. Perspectiva imaginii, alături de tonul șters al culorilor, oferă senzația de discomfort pe care trebuie să o simtă personajele. Dar, perspectiva oblică a cadrului, ne-ar trimite către o altă imagine mentală, pe care Gibbons refuză să ne-o ofere, bine făcând, acceptând dezechilibrul, spre deosebire de Snyder care nu a înțeles importanța momentului raportată la starea interioară a personajelor și a făcut mormântul paralel cu axele cadrului.

Coperta lui Astro City este exact acel cadru, inversat. Din toate punctele de vedere. Culorile sunt puternice, vii, soarele strălucește, iar privirile personajelor nu sunt îndreptate către pământ, ci către cer, către Samaritean, eroul ce pluteștea deasupra lor, permițându-și să fie cuprinși de emoție, de uimire la asistarea unui asemenea eveniment. Trăirile lor sunt oare mai puțin impresionante decât tristețea și confuzia celor din Watchmen? Trezesc în cititor stări mai puțin reale?

Nu e un omagiu, sau o replică pentru Watchmen. Ross are obiceiul să facă lucruri din astea, dar benzilor vechi. Nu, e pur și simplu o copertă tipică și chiar derivativă a lui Alex Ross. Și tocmai de aceea mi se pare interesant că s-a ajuns naiv la o bandă desenată cu supereroi aproape opusă lui Watchmen, iar asta prin eforturi individuale din partea creatorilor. Busiek este printre primii care văzând sicriul baroc pe care Moore s-a apucăt să-l cioplească benzii cu supereroi, a continuat să facă ceea ce făceau înaintașii lui înainte lăsând realismul să vină de la sine.

Astro City vorbește despre mundan. Despre tensiuni sociale, profesionale și de clasă, despre idile și compromisuri, toate având loc într-un oraș populat cu supereroi. Dar ce ar fi rutina și viața de zi cu zi pentru un Superman, pentru Samaritean? Să salveze mereu vieți și bunuri, să își suprime propria există emoțională pentru a juca un rol, să înceteze în a exista ca persoană pentru a deveni în final doar un simbol, un ideal în care oamenii ce îl privesc de jos să creadă, iar putând să îl atingă și să strige ”Este”, existența să le devină mai ușoară. În timp ce în banda lui Moore nu facem decât să privim într-un mormânt gol, în pământul ud. Către moarte, către disoluție, către o lume alimentată de paranoia și teamă în care idealul înseamnă nebunie și idealismul aduce distrugere.

În celelalte numere din Astro City punctul de vedere se mută către oameni lipsiți de puteri și la cum le-a fost influențată viața de contactul chiar și tangențial cu eroii. Sunt povești de sine stătătoare, poate cam idolatre în construirea eroilor, dar sensibile și foarte bine realizate, tocmai din cauza contactului dintre muritori și zei. Contact care uneori se realizează în cadrul aceleiași persoane. Cât despre cele din Watchmen, Moore căutând să oglindească lumea cum o vedea atunci, sub amenințarea armelor atomice și a taberelor de concentrare pentru minorități, reușește să elimine cu totul ideea de normalitate, de echilibru.

Da, oamenii suferă și sunt manipulați și își dezvoltă fetișuri sexuale și cad în manii și se alienează de societate. Dar oamenii uneori râd și au prieteni și ritualuri de dimineață și admiră persoane sau idei. Iar uneori, rareori, privesc spre cer. Iar dacă prin arta ta, poți să îi faci să își ridice mai des privirea pentru a găsi lucruri ce merită apreciate, de ce să nu faci așa ceva?

Poate e un pic naiv, dar cred că în continua luptă (împotriva cui?) de a demonstra meritele mediului, s-a pierdut un echilibru necesar.