Este o listă mai mult decât imperfectă, marcată de lipsa benzilor asiatice sau europene, lipsă pe care o voi discuta, dar nu imediat.

#10 – Tot ce a scris Dave Hine


E destul de nesimțit ce am făcut cu locul ăsta, motiv pentru care se găsește la coada listei, dar omul a făcut niște benzi foarte faine și mi s-ar părea o crimă să-l ignor. Mai ales când e ignorat destul pe nedrept. A avut Bulletproof Coffin, care e un soi de Watchmen, doar că mai ciudat, un pic mai puțin formalist, dar nu mai puțin adânc…dar cred că au ieșit doar patru numere. Apoi a preluat de pe la jumătate Azrael și în ciuda unei arte proaste pe toate nivelele a făcut o nebunie din banda aia. E un soi de Codul lui Da’Vinci făcut bine. Și cu săbii. Apoi pus mâna, tot de pe la jumătate, pe The Spirit scriind ceva întunecat, dar nu detașat de spiritul benzii originale. Iar împreună cu Moriart face o bandă excelentă. A scris și câteva numere din Detective Comics foarte faine.

Ah, puteți citit gratuit, legal și într-un mediu nu foarte optim primul număr din Bulletproof Coffin, aici.

#9 Irredeemable de Mark Waid și Peter Krause

Companionul pentru All Star Superman. Desigur, Waid nu e un scenarist la fel de bun ca Morrison, iar Krause nu are talent nici cât are Quitley în buric și degetul mic, dar asta nu o oprește cu nimic să fie o bandă foarte faină și una pe care Morrison nu ar fi putut să o scrie, pentru că după cum am mai spus, Waid se pricepe de minune să scrie intrigi și să creeze lumi, iar Morrison nu prea. Irredeemable explică de ce Superman e Superman și e o ficțiune, iar dacă eu sau tu sau Dalai-Lama am fi el, am ajunge să distrugem lumea. Puterea corupe, iar putearea absolută corupe absolut. Despre asta-i vorba aici.

#8 Scott Pilgrim vol.6, de Bryan Lee O’Malley

Ultimul volum din Scott Pilgrim și cel mai bun. După mine singurul care are ce căuta într-o astfel de listă. Încheagă în sfârșit povestea, adâncește și maturizează personajele, fără a slăbi din umor. Iar arta lui O’Malley arată mai bine decât niciodată, probabil din cauza asistenților nou veniți.

#7 American Vampire, de Scott Snyder, Raphael Albuquerque și (tobele, vă rog) Stephen King

Banda asta m-a făcut să realizez ceva. Nu-mi place ”Saga” Twilight, nici Queen of the Dammned, nici trilogia Blade, nici trilogia Underworld, nu pentru că aș avea ceva cu vampirii, ci pentru că filmele alea sug. Și sug rău și nu sug doar banii fraierilor care merg la ele! Pare evident acum, dar după atât de multe tentative de a viziona un film cu vampiri, ajunsesem să cred că poate e ceva ce nu înțeleg eu.

American Vampire e o bandă un pic horror, cu un pic acțiune, un pic bandă istorică, săltând uneori și prin alte genuri, dar astea sunt temelia pe care se construiesc niște povești bizare și violente la care participă niște personaje pe care ajungi să le simți și să le înțelegi. Și arată foarte bine.

#6 Werewolves of Montpellier, de Jason

Singura banda neamericană de pe listă. Benzile lui Jason sunt destul de greu de descris, mai ales că lasă foarte mult loc interpretării. E atât de mult high-concept acceptat ca atare de personaje și incorporat fără explicații în narațiune. Iar animalele antropomorfizate ce servesc drept personaje fără a manifesta comportamente specifice înfățișării, nu fac altceva decât să adâncească atmosfera de bizar, anormal și detașare. Werewolves este de fapt una dintre cele mai cuminți benzi, dar și cu cele mai dezvoltate persoanje ale autorului. Nu știu sigur cât spune asta, când una dintre celelalte povești ale sale presupunea o lume în care asasinii plătiți au ghișee de la care pot fi angajați să se întoarcă în timp și să-l asasineze pe Adolf Hitler.

Aici, în orașul Montpellier, un hoț de diamante se deghizează în vârcolac și fură bijuterii. De fapt vrea doar să fugă de trecut. Întâlnește iubirea vieții sale. Se întâlnește și cu niște vârcolaci adevărați. Se ceartă cu ei. Încearcă să îi tragă pe sfoară. În final devine el însuși vârcolac.

Alte articole, aici.