Plănuiam să încep să vorbesc despre cum s-a născut alternativa americană, vorbind un pic despre benzile pornografice din anii 30, dar în special despre EC Comics și Comics Code of Authority. Pentru că vreau să mai citesc câteva dintre benzile acelea, chiar dacă probabil nu voi aduce prea multe în discuție, amân un pic discuția și pierd trenul Halloweenului vorbind …
Stripgenerator este un portal/aplicație online care practic generează, după cum spune numele, benzi desenate. Ar fi o chestie foarte faină, dacă trei sferturi din oamenii care îl folosesc nu l-ar fi transformat într-un Deviant Art. Pe mine mă puteți găsi aici, pe Iron-Man aici, iar pe Lucia aici. Eu și Lucia, pornind de la un strip de-al ei, am început …
Ca anul trecut, Penny Arcade s-au apucat iar să spargă tiparniță și să scrie câte o povestioară high-concept pentru a-și întinde mădularele artistice îmbâcsite și atrofiate de atâtea glume despre puțe lupești. Până acum au apărut Sand și New Kid. Beliți ochii pentru că mai încolo o să vă pună să votați.
Ar mai fi benzi cu supereroi despre care să vorbim, dar înainte să pășim în noul mileniu cu ele, cred că ar face bine să ne întoarcem în trecut, mult, și să ne uităm la banda alternativă și cea independentă. Am vorbit despre câteva, dar plasate în altă relație, una mai personală, în niciun caz nu cea pseudoistorică prin care …