Am I part of the Cure?

Anii 90 s-au întipărit în conștiința populară a benzilor desenate prin povești lungi care să degradeze, degenereze și uneori chiar să omoare personaje importante. Mulți își aduc aminte de anii 90 ca perioada în care excesul și violența au cuprins benzi care aduceau înainte inocență și optimism. Mania colecționării benzilor a atins apogeul atunci, iar numerele nici măcar nu erau citit, doar închise ermetic în cutii cu scopul de a îmbogăți cândva proprietarii. Pentru industrie situația chiar a fost apocaliptică, multe companii falimentând, Marvel însăși găsindu-se aproape de stadiul acesta, magazine specializate și sistemele de distribuție aferente intrând în pământ, iar un public deziluzionat părăsind lumea benzilor desenate. Cauza a fost un simplu defect uman: avariția, atât a companiilor cât și a consumatorilor.


Nu vreau să dăinuiesc însă foarte mult asupra problemelor care au afectat banda americană comercială acum două decenii, în parte pentru că nu vreau să vă supun și nici să mă supun la mizeriile care merită îngropate adânc, iar pe de altă parte pentru că nu ar servi foarte mult scopului articolului de față, căci vreau să vorbesc despre reacția la aceste atitudini. Reacțiile sunt puternice și le putem vedea azi mai puternic decât oricând, însă rădăcinile lor au început să se iasă la iveală prin mijlocul anilor 90, în două romane grafice(seriale publicate în format ”prestige”, dar cine stă să discute diferența?) ilustrate și gândite de Alex Ross, cuvintele rămânând să fie scrise de două nume, acum, destul de mari din lumea benzilor cu supereroi(deși au activat frumos și înafara ei). Ambele capsulează două metode prin care s-a oprit, sau cel puțin s-a încetinit, distrugerea industriei benzilor desenate, ambele mutând privirea cititorului spre trecut și pariind puternic pe nostalgie.


Vorbesc despre Marvels și Kingdom Come, scrise de Kurt Busiek, respectiv de Mark Waid. Prima se ocupă de repovestirea unor scene importante din istoria Marvel, cum ar fi apariția celor mai vechi personaje ale companiei, Namor și Torța Umană(prima torță umană, nu Johnny Storm), venirea lui Galactus sau moartea lui Gwen Stacy. Kingdom Come în schimb, este ceva asemănător cu Dark Knight Returns, plasată fiind într-un viitor posibil al universului DC, viitor în care Superman și-a pierdut speranța în umanitate și în propria persoană, izolându-se de lume. Dar despre Kingdom Come, un pic mai încolo.

Chiar dacă Busiek nu a făcut mult mai mult decât a scrie scenariul și căuta modul cum se îmbină secvențele care îl interesau, acesta reușit să insufle foarte multă umanitate în poveștile destul de rigide și artificiale pe care le reiterează. Face asta oferind, la propriu, obiectivul camerei ce ne furnizează imaginile, nu unui supereroi ci unui om normal. Phil Sheldon este un fotograf liber-profesionist, mai târziu scriitor, iar noi urmărim viața lui. Urmărim o viață al cărei curs, chiar dacă nu a fost schimbat iremediabil, a fost afectat puternic de către apariția supereroilor. Cu toate acestea, în spatele evenimentelor celebre sau infame ale universului Marvel, se află crize reale, care au lovit uneori întreaga lumea chiar mai mult decât Statele Unite.

În 1939 Germania atacă Polonia și inițiază astfel al doilea război mondial. În același timp, pe țărmul american își fac apariția două ființe cu puteri nemaivăzute și capabile de distrugeri monstruoase. Namor, este un prinț al oceanelor și își simte suveranitatea încălcată de locuitorii New Yorkului. Prima Torță Umană este de fapt un adroid capabil să se învăluie în flăcări și pentru asta a fost tratat ca un diavol, îngropat sub pământ și vânat când a evadat. Cei doi se izbesc deasupra metropolei în repetate rânduri, terorizând locuitorii, inclusiv protagonistul, oprindu-se într-un final pentru a lupta împreună pe fronturile europene. Iar cei doi nu sunt singurele asemenea ființe, dezastrele produse de ele alimentând drama lui Phil, care vrea să își amâne căsătoria de teamă de-a nu-și putea apăra viitoarea familie.

Supereroii pornesc ca ceva primal, elemental, titanic. Sunt imposibil de înțeles și inspiră teamă, panică. De-a lungul seriei, sunt umanizați însă. Perspectiva oamenilor se schimba întâi în ceva maniheic, populația văzând în Avengers latura luminoasă, benevolentă a schimbării, a noii ordini. Cealaltă parte a monezii este reprezentată de mutanți, care sunt văzuți ca o amenințare permanentă și infinit mai groaznică decât orice alt răufăcător clasic, pentru că mutanții au apărut pentru a înlocui oamenii și pot răsări de oriunde, chiar din sânul familiei mult iubite. Faptul că evenimentele astea se suprapun peste Civil Rights Movement conferă poveștii un plus de adâncime și chiar de cunoaștere a naturii umane. Urmează apoi o erodare a încrederii pe care publicul o avea în supereroi, neîncredere care devine cu atât mai puternică cu cât apar ființe superioare până și lor, ființe care au putut fi izgonite doare prin umane și dizgrațioase trucuri. Neîncrederea seamănă ură și nerecunăștiință în inimile oamenilor, iar din punctul acesta găsim supereroii nu mai puțin slabi și neputiincioși decât noi înșiine; îi găsim incapabili să salveze pe toată lumea.

Busiek reușește foarte bine să suprapună publicațiile Marvel și a precusorului ei, Timeley, unele peste altele, dar și peste evenimente reale. Crează o lume văzută doar de la un nivel mundan, însă acolo se întâlnesc povești și istorie cu sentimente umane și trăiri adevărate. Concentrându-se pe stradă, pe suburbie, pe oameni ca toți ceilalți, pe fricile și patimile lor, creatorii lui Marvels reușesc să dea viață unei lumi, să confere veridicitate și chiar suflet unor personaje îmbrăcate în colanți.


Arta lui Alex Ross nu cred că s-a potrivit cândva mai bine pentru o poveste. Fotorealismul ilustrațiilor sale se suprapune de minune pe tonul povestirii, dar și cu slujba protagonistului. Conferă impresia că răsfoim un album cu fotografii sau chiar cartea pe care Phil dorește să o scrie. Carte care să arate lumii ce sunt eroii de fapt și cât de recunoscători ar trebui să le fie. Știu că sunt unii care îi găsesc stilul drept țeapăn, grotesc chiar în unele cazuri și dacă uneori aș fi de acord cu ei, în cazul acesta se înșeală.

Totuși, cea mai interesantă calitate a benzii, este și cel mai mare defect. Busiek se pricepe foarte bine să creioneze personaje veridice și să conceapă lumi. Nu este la fel de puternic ca povestitor în schimb, mai ales când sunt implicați supereroi în poveștile pe care le spune. Faptul că poveștile din Marvels sunt deja spuse îl ajută foarte mult și îl lasă să se concentreze pe elementul uman, însă ca acesta să fie înțeles și simțit de către cititor trebuie nu numai să cunoască poveștile, dar să simtă și o anumită doză de afecțiune pentre ele. Foarte multe secvențe sunt întrerupte sau prezentate incomplet, ori dintr-o perspectivă complet nouă, menită să creeze o ușoară epifanie în cititor, acesta fiind posibilă numai în condițiile mai sus enunțate. Este foarte posibil ca în lipsa contactului cu poveștile originale, cititorul să rămâna cu o experiență vidă, seacă și chiar confuză pe alocuri.

There will be more!

Alte articole ca acesta, dar nu numai: aici!

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.