Dacă încă nu aţi comandat-o, aflaţi că nu e prea târziu. Primul număr al revistei-fanzin COMICS îşi propune să promoveze comics şi benzi desenate autohtone. În cele 12 pagini inaugurale veţi găsi cele mai apreciate desene Smoking Cool Cat, plus CevaMarunt şi un concurs de recunoscut personaje. Cei interesaţi pot comanda revista aici
Imaginează-ți cultura precum un panou din carton pe care poeți și prozatori și filozofi și critici își lipesc încontinuu cuvintele, până când panoul devine atât de gros și mare precum un cub, iar foile s-au lipit între ele, iar cuvintele transpiră de pe o coală pe altă și se luptă cu ferocitate între ele. Imaginează-ți apoi masa aceea tocată și …
De ceva vreme tot urc pe forum pagini și panouri și coperți din benzi care mi se par interesant. Pun câteva și aici. Nu mi-a plăcut Superman sub Azzarello, în ciuda faptului că nenea este unul dintre cei mai buni scriitori la momentul de față. Doar că nu este unul bun pentru Superman. Este o bandă pretențioasă, în care personajul …
Povestea Sandman este o bandă despre povești și despre modul cum ne influențiază. Este o bandă despre vise și visători, astfel nu e de mirare că personajul principal nu este altul decât, Morpheus, regele visului, patronul imaginarului, stăpân peste tot ceea ce nu este, nu a fost și nu va fi. Însă prima dată când întâlnim această ființă extraordinară, o …
Introducere Sandman este o bandă despre care am mai scris și despre care sper să nu mai scriu pentru că nu pot să fiu obiectiv în privința ei. A fost una dintre primele benzi desenate americane pe care le-am citit și după Marvel Zombies sau Planet Hulk cred că aproape orice bandă mai acătări mi s-ar fi părut extraordinară. Dar …