Să mai vorbim și despre webcomics

Body World, Autor: Dash Shaw

Cele mai bune romane grafice

Am aproape o obsesie cu structuri și ierarhizări, cu înrămări și contextualizări. Ca atare aveam plutind elicoidal în capul meu o listă cu cele mai bune romane grafice, nu din toate timpurile, dar din câte am citit sau despre care am citit.

Pe primele locuri pluteau Maus, Black Orchid, Jimmy Corrigan (ya, I know, the basics), iar Watchmen era de negăsit. Aveam o mică lume construită înăuntrul meu, din elemente care se apropie de artă, alunecând printre idei și crescând, iar din freamătul lor se năștea un suflet, chiar dacă din doar patru culori; dar Bodyworld a distrus lumea aceea.

Ce i-aş recomanda lui Moore…

L-am găsit pe Dash Shaw ca o recomandare retorică oferită lui Alan Moore, după ce acesta a zis că nu se mai face nimic original în industrie (exceptând desigur operele sale care apar din joi în paște), iar Bodyworld e singura lucrare a sa la care am avut acces, și asta din cauză că este un… webcomic. Mă rog, bandă serializată între anii 2007-2009 pe siteul dânsului. Și chiar îmi pare rău, pentru că din câte văd, celelalte sunt chiar mai mindfuck și interesante.

Ok, paragraful trei, tre` să zic ceva despre bandă. Primul lucru pe care îl observi la orice bandă sunt ilustrațiile. Aici arta îmi aduce aminte de un Paul Dini simplificat care desenează cu MSPaintul. Cu toate acestea, personajele sunt al naibii de expresive, stilurile evocate prea greu de enumerat, panourile îngrămădite abundă cu informație, iar imaginile trezite sau sugerate sunt răvășitoare și ajută la crearea unei atmosfere aproape delirante, psihedelice pe alocuri. Și a crescut pe mine. Nu știu dacă o înțeleg întrutotul, se poate să se ascundă mai mult decât observațiile mele facile pe acolo, dar sunt axat pe idea de narațiune mai mult decât pe vizual luat separat.

Și aici începe cu adevărat. Dave Shaw înțelege perfect mediul și ceea ce trebuie să se facă în el. O bandă desenată foarte bună este lirică în exprimarea ideilor, lucrând mult mai mult cu aluzii, alegorii și metafore, chiar dacă nu sunt neapărat estetice. Pentru că ea nu comunică numai prin vizual sau prin cuvânt, ci există o relație puternică de sinergie între cele două; în unele cazuri, destul de rare, banda desenată este ea însăși un limbaj, o comunicare aproape alchimică eliberând ideea din carcasa unor cuvinte care nu o pot exprima în toată splendoarea ei. Iar asta este Bodyworld.

Povestea botanistului psihedelic

Într-un viitor despre care nu știm nimic, într-un orășel simplu și curat, apare într-o zi un profesor plin de petice, murdar și ponosit. Domeniul său de studiu este botanica; mai exact, plantele psihoactive. În acel orășel uitat de lume, cu ajutorul unei plante noi, el descoperă ”High”-ul absolut, nu atât în droguri, cât în cei cu care interacționează și ale căror vieți sunt distruse din cauza sa, pentru că datorită plantei respective se poate scălda în trăirile lor.
Autorul pare să aibă o afinitate către structură, dând naștere unui întreg oraș, a cărui hartă îmi aduce aminte de o celulă animală, întrerupe aparent narațiunea pentru a explica regulile unui joc, care pare mai mult D&D cu oameni vii, sau pentru a ne arăta schema arhitecturală a unei locuințe. Vedem totul, din toate punctele de vedere, din alte corpuri, cu alți ochi, simțim ce simt personajele, de parcă planta pe care o fumează ne-ar afecta și pe noi, iar sentimentele le sunt atât de reale pentru că le regăsim sădite în noi. Și este puternică pentru că nu se mulțumește cu suprafața emoțiilor noastre ci sapă adânc în psihicul nostru devastând prin fiori de calități ce nici nu au primit nume.

Despre droguri

Bodyworld nu este o bandă despre droguri, deși mobilul din spatele poveștii este o plantă care conferă aptitudini pshych-ish. Este o bandă despre sexualitate represată, vise neîmplinite, mizerie umană și aspirații limitate. Este o bandă care spune o poveste și nu face un scop din a-și prezenta conceptele delicioase, ci ne lasă pe noi să le explorăm în structura și substraturile ei.

PS:

http://dashshaw.com/bodyworld_prelude.html

Alte articole ca acesta, dar nu numai, aici!

1190133604896