În ultimul post, am încercat să explic fenomenul BD românesc, aşa cum îl văd eu. Wanna reamintea de revista Quadrat în comentarii, apărută pentru prima oară în 1996, care, din păcate, nu a supravieţuit decât două numere. Recunosc că eu în timp ce scriam articolul de data trecută,  mi-am amintit doar de revista Carusel, un alt proiect sublim, dar (acum) inexistent. Nu l-am pomenit pentru că, de fapt, aceste două reviste nu au reuşit niciodată să se apropie măcar de statutul pe care îl aveau Pif sau Rahan în conştiinţa culturală a României. Poate că am fost nedrept, aşa că mai bine vă mai bat puţin la cap. Promit să nu o fac prea des şi să păstrez aceste discuţii pentru forum.

Trecând din nou prin paginile revistei a cărei copertă o găsiţi mai jos, recunosc că m-a apucat tristeţea. Atât de mult efort creator şi logistic din care rămâne doar nostalgia unui topic de forum (click pe imagine pentru forumul în cauză, unde puteţi citi numărul 1 complet al revistei Quadrat (1996), scanat şi postat de un fan cu acordul deţinătorilor de drepturi de autor):

1

Şi iarăşi încep să filosofez, aşa că păzea.

După revoluţie, fanii şi creatorii de BD românesc au sperat că se poate. Regulile economice pre-internet le-au dovedit că e greu să impui un proiect editorial fără o piaţă bine formată pe nişa ta. Chiar şi dacă reuşeşti să tipăreşti, să distribui (iar costurile sunt surprinzător de mari pentru a face asta), cel mai probabil nu-ţi vor rămâne fonduri pentru promovare. Ca dovadă, editurile româneşti cu bani care tipăresc benzi desenate străine reuşesc să scoată număr după număr. Nu atât prin dedicare, cât prin calcule bine puse la punct, în care pierderile iniţiale fac parte dintr-un plan de marketing pe termen lung, în care pierderile sunt recuperate dintr-o piaţă formată.

Cel mai trist a fost însă când mi-am dat seama că o revistă precum Quadrat ar fi un super-proiect pe online. Citeam undeva că noi suntem generaţia C, adică generaţia Conţinut (eng. content). Webcomics.ro este un exemplu foarte bun. Cu fonduri minime (vorbim de câteva sute de euro pe an) şi multă muncă, poţi crea o platformă de comunicare cu şi pentru ceilalţi fani, care nu se adresează doar lor, precum un forum de pe un site oarecare.

De ce nu avem sute de siteuri cu benzi desenate din care să le alegem pe cele mai bune? Sau măcar unul, dar de care să nu te mai poţi dezlipi?

Ce există acum (cred că o listă de explorat de început poate fi considerat acest forum) nu cred că este suficient. BD-ul sau comicsurile trebuie să coboare în stradă, via internet. Altfel, va muri împreună cu tiparul. Cu alte cuvinte, curând.

P.S. Nu sunt nebun, ştiu că tiparul nu va muri niciodată complet. Dar probabil că va deveni un fel de caleaşcă a transportului – apanajul unei clase restrânse, pentru ocazii speciale şi pentru a hrăni anumite orgolii. Altă discuţie.