Atunci când a apărut prima pagină din webcomicsul Gone with the Blastwave, autorul său,  finlandezul de doar 17 ani Kimmo Lemetti, era încă în liceu. Cu toate acestea, serialul a prins foarte repede la public şi pe bună dreptate…

Umor sec, scandinav combinat cu un desen color spectaculos şi un subiect pacifist inspirat din jocurile video de război. Suficient pentru ca atunci când serialul a dispărut de pe net, după doar aprox. 40 de pagini, cititorii săi fideli şi răbdători (update-urile aveau loc din ani în Paşti) să îi scrie cu disperarelui Lemetti să nu renunţe (recunosc că mă număr printre ei)…

Am avut norocul să luăm episoadele pe care le-am şi tradus pentru voi, cu doar câteva săptămâni înainte ca siteul său original să dispară… Lemetti pregăteşte acum un come-back, să sperăm de zile mari, cu intenţii clare de a nu mai renunţa o dată pe an, cum tot face din 2005 încoace.

Povestea din Gone with the Blastwave este aparent simplă, dar, simt eu, plină de simboluri extrem de fine care îi dau serialului un aer unic şi greu de imitat.

Doi soldaţi din armata Roşie sunt pierduţi într-un oraş post-apocaliptic, asemănător celor din jocurile video de război. Veşnic la pândă şi, la rândul lor, pândiţi de inamicii lor, armatele Albastră şi Galbenă, cei doi eroi, lunetistul şi un operator de aruncător de flăcări, caută să găsească ieşirea din universul absurd în care luptă.

Ceea ce m-a făcut să citesc toate episoadele disponibile la momentul acela, iar apoi să mă bucur ca un copil la fiecare update este felul în care Lemetti reuşeşte să facă haz de unul dintre cele mai mari necazuri care te-ar putea lovi –  războiul. Fiecare pagină este atent gândită, fiind de sine stătătoare şi transmiţând un mesaj cât se poate de clar. Cu toate acestea, povestea curge şi de la o pagină la alta într-un mod la fel de bine executat.

Mi-ar fi plăcut să mă fi născut cu talentul precoce al acestui băiat, şi mă întristează că pentru el azi Gone with the Blastwave nu mai este pe lista de priorităţi, fiind mult prea ocupat cu facultatea.

Subliniez în final că Lemetti este un exemplu tipic al felului în care succesul unui webcomics poate veni peste noapte – chiar şi atunci când desenezi în medie mai puţin de o pagină pe zi. Lemetti a publicat chiar şi un volum de 32 de pagini al serialului său online şi sunt convins că a vândut peste media autorilor de webcomicsuri care aleg calea auto-publicării. Nu de alta, dar dacă vă uitaţi pe Amazon, veţi vedea doar comentarii pozitive, iar dacă vă veţi uita pe pagina sa de Facebook, veţi observa un număr suprinzător de fani pentru o operă totală de nici 40 de pagini.

Pe mâine, când voi prezenta Legend of Bill, cel de-al doilea titlu (în ordine alfabetică) din cele 7 cu care pornim siteul www.webcomics.ro.

Lucky Shark