BD-urile în România, o viziune personală

Pentru cineva care nu a fost niciodată interesat de bedeuri, cuvântul „comics” implică în cele mai multe cazuri ceva (evident) comic. Deşi derivă din comic, termenul comic strip sau comics a ajuns demult să fie aproape sinonim cu BD în franceză sau română. Iar o mare parte din bedeuri nu au mai nimic comic în ele.

watchmen_smiley

La rândul său, „benzi desenate” provoacă alte ambiguităţi pe la noi. Imediat după lansarea siteului, cei din jur îşi dădeau cu părerea despre „caricaturile” de pe Webcomics.ro. Iar la scurt timp după ce i-am explicat unui prieten principalele diferenţe între comics/BD şi caricatură, acesta s-a referit la webcomicsurile de pe site ca fiind… story-board-uri (un termen din media şi publicitate, domeniul lui, ca şi al meu, de activitate profesională, care, într-adevăr, e tot o bandă desenată, dar mult mai utilitară).

Sincer, nu m-am mirat prea tare. Comicsurile şi bedeurile sunt automat asimilate celui mai apropiat termen sub care au fost grupate de-a lungul deceniilor imaginile cu poveste – caricaturile, cărţile de colorat, cărţile pentru copii etc. E greu peste noapte să începi să le diferenţiezi între ele în funcţie de nişte criterii şi principii subiective, cel puţin la prima vedere. În final, şi caricatura e o formă de BD, o bandă desenată într-un singur cadru. Aşa că stai, Zorane (adică eu), şi explică-le celor din jur de ce pe Webcomics.ro nu avem caricaturi… Ci comicsuri.

Vestea bună, că altfel, dacă nu era şi o veste bună, nu pierdeam timpul să scriu acest mini-eseu, este că numărul cititorilor de bedeuri din România e în creştere, chiar dacă prejudecăţile legate de „cea de-a noua artă” sunt în floare. Şi apropo de asta, “a noua artă” este o expresie înfiorătoare, zic eu. E ca şi când ai spune că scrisul, orice scris, e artă. Dar despre asta, altcândva, revin la subiectul principal.

Până acum

pif_poche_201_hs

Cauza principală a lipsei de cunoştinţe despre bedeuri ţinea în primul rând de absenţa bedeurilor în cultura noastră mainstream. Da, existau Pif şi mai era şi Rahan, dar să nu uităm că
a) existau în franceză şi
b) până de curând, cuvântul Pif aproape că se impusese ca substantiv comun („am multe pifuri acasă” de cele mai multe ori se referea la o colecţie de bedeuri care nu erau Pif-uri)… Iar asta spune totul despre diversitatea de titluri BD la care am avut acces înainte de ‘89.

31

Au existat şi titluri româneşti, dar acestea au avut în cel mai bun caz un succes moderat. Nu atât din cauza calităţii lor (deşi nu putem spune că am avut prea multe surprize plăcute), cât datorită tovarăşului C. şi a tovarăşilor săi însărcinaţi cu cultura, care nu aveau vreun interes să încurajeze cu adevărat nicio artă posibil subversivă, darămite pe cea de-a noua.

Acum

FF-Calatorii

Cred că în momentul de faţă există semne bune privind viitorul bedeurilor în România. Nu prea sunt eu fan al titlurilor precum Spider-Man, Totally Spies sau mai ştiu eu ce altă invenţie preluată şi adaptată pentru români pe bani grei de la maşinăria de marketing americană. Totuşi, consider că aceste titluri sunt cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României bedefile. Este, practic, primul pas pentru ca BD-urile să intre în cultura mainstream a României – prin titluri şi personaje testate în Occident.

Poate cea mai frumoasă surpriză pentru mine a fost crearea spontană a mişcări iubitorilor de manga/anime din România (vezi comunitatea Otaku). Şi în acest caz, menţionez că nu trebuie să fiu pasionat de manga pentru a mă bucura că există numeroşi pasionaţi de orice fel de BD în România.

De ce nu trebuie să respingem mercantizarea BD-urilor

Raţionamentul e simplu. Conform tirajelor pe care am reuşit până acum să le aflu din mai multe surse, că na, mă învârt prin cercuri care deţin asemenea informaţii, vorbim de zeci de mii de cititori români de BD (lunar). Zeci de mii de puştani (presupun că majoritatea-s puştani) care peste câţiva ani, dacă nimic altceva, măcar nu vor face confuzii crase de genul comics = caricatură = story-board = carte de colorat (poate că exagerez aici, dar nu m-ar mira nimic).

Iar dacă doar 1% dintre aceştia îşi vor aprofunda pasiunea pentru bedeuri şi vor continua să citească şi ca adulţi bedeuri ceva mai artistice, să le spunem, consider că ar fi excelent, cel puţin comparativ cu situaţia de acum. Nu vreau să mă gândesc cum stăm comparativ cu situaţia din Occident… Ce rost ar avea?

Ce putem face

Spuneam mai devreme că apariţiile editoriale care includ bedeuri însumează probabil un tiraj de câteva zeci de mii de exemplare pe lună. Sunt convins că o mare parte dintre aceştia citesc acele reviste pentru că le plac bedeurile pur şi simplu (că n-om fi noi românii genetic predispuşi să nu ne placă), dar nefiind vorbitori foarte buni de engleză sau franceză, sunt obligaţi să se mulţumească cu acele titluri.

Capture

Dacă asta este problema, atunci, în loc să ne plângem de milă şi să considerăm că suntem prea puţini adulţi bedefili pentru a conta, mai bine punem umărul şi oferim gratuit o parte din timpul nostru în schimbul satisfacţiei de a intra în contact cu alţi bedefili. Noi aici, cu Webcomics.ro, am făcut primul pas. Am tradus 7 seriale şi vrem să mai traducem încă pe atât până vara viitoare. Fără să ne plângem de milă că avem puţini vizitatori, doar cu speranţa neclintită că, în timp, oricum s-ar măsura acesta, în luni sau în ani, numărul celor care citesc bedeuri de orice fel  va creşte semnificativ… Datorită nouă.

Miza cea mare

Dar şi mai important decât să oferim traduceri este să încurajăm producţia independentă şi autohtonă de bedeuri… Să găsim metode prin care acestea să ajungă la urechile şi ochii cât mai multor bedefili… Şi, într-un final, dacă e cazul, să le transformăm în ceva din care autorii pot câştiga un trai cinstit. Cât de frumos ar fi, nu?

Eu sunt convins că se poate. Voi?

P.S. Nu serios, voi ce credeţi? Şi un dă-te-ncolo de prost e o reacţie mai utilă decât tăcerea… Chiar vreau să aflu părerea voastră, aici, pe forum sau pe blogurile voastre, cu un link aici.